FRATII JDERI-REZUMAT
Trilogia „Fraţii Jderi este alcătuită din romanele „Ucenicia lui Ionuţ” (1935),
,,Izvorul-alb”(1936) şi ,,Oamenii Măriei sale”(1942).Aceasta evocă epoca
domniei lui Ştefan cel Mare între anii 1469 şi 1475, fiind considerată o
epopee, un amplu poem epic care povesteşte fapteeroice, împletind datele
istorice cu produsele ficţiunii şi ale legendei.
Primul volum
Se deschide
cu descrierea hramului de la Manastirea Neamt, undemultimea asteapta
infrigurata sosirea lui Stefan. Atmosfera este de multumire siechilibru. Tara
are drumuri asezate, dregatorii, proprietatile sunt asigurate prin danii
siurice. In centrul cartii sta familia comisului Manole Par-Negru, ai carei fii
au indeletniciridintre cele mai diferite. În acest moment intră în scenă
Ionuţ Jder care vesteste ca alaiul domnesc se apropie şiNechifor Căliman. Din
povestea bătrânului staroste, plină de umor, aflăm despre războiul luiŞtefan
„cu această ţară fără rânduială”, unde poruncesc „mulţi stăpâni”. Tot acum
seconturează vechiul conflict domnitor-boieri.Facem apoi cunoştinţă cu
familia lui Manole - Păr Negru al cărui feciori sunt cu toţii închinaţi slujbei
domneşti: Simion-comis şi el; Nicoară - călugăr care sub anteriul monahalpoartă
arme; Cristea al doilea comis aflat sub influenţa frumoasei sale sotii
Candachia,Damian-neguţător la Liov dar „ochiul deschis al domnitorului” peste
hotare, Ionuţ - mezinulcare este chemat tot in acea zi în slujba
domnească.Intrand in slujba coconului domnesc,Jder cel mititel si
Alexandrel-Voda incep sa secunoasca,povestindu-si diverse lucruri.Micul voievod
ii marturiseste lui Ionut l-a luat sub aripasa ca pe un prieten si doreste sa-i
marturiseasca “ o taina de dragoste” dar nu inainte de a selega o” fratie de
cruce” intre ei.Intriga se învârteşte, mai ales în jurul tentativei nereuşite a
lui Gogolea Pogonat de a-l răpi peCatalan,armăsarul domnesc care are însuşiri
magice deoarece in el este concentrată putereavoievodului.Arhimandritul
Amfilohie şi părintele Timotei sunt dascăli vestiţi de la care Ionuţ are multe
de învăţat. . Candoarea tânărului erou -Ionut Par-Negru-este reliefată
mereu de către Nechifor Căliman, care îl numeşte „mânz”. Tânărul cunoaşte
şi prima criză erotică. Dragostea pentru jupîniţa Nasta, de la Ionăşeni,
îl determină să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă - fiuldomnitorului.
Are prilejul să-şi treacă examenul de oştean adevărat, prin lupta vitejească
cuduşmanii lui Vodă, salvând viaţa fiului domnesc. Ionuţ dovedeşte că este format
ca oştean întimpul luptei contra tătarilor când îl ajută pe Simion să captureze
pe fiul lui Mamac Han. Apoi,cum se întâmpla frecvent în acele vremi, are loc o
ieşire în pradă a tătarilor în urma căreiacade în robie jupâniţa Nasta - prima
dragoste a lui Ionuţ.Evadarea necugetată din cadrul familial este până la urmă
pentru Ionuţ o călătorie cognitivă(cunoscuta) - temă epopeică(se refera la
fapte de eroism) şi ea în roman. Aflând că jupâniţa Nasta a fost vândută
unui serai, Ionuţ se duce de unul singur s-o smulga din mâinileturcilor chiar
in cetatea lor bine apărată. Dar jupâniţa, pentru care a fost întreprinsă
întreagaacţiune eroică nu se mai află printre cei vii, deoarece preferase să se
arunce din vapor în apădecât să cadă în mâna turcilor.
Volumul
următor - Izvorul - Alb
este romanul
cunoaşterii magice. În această carte se înmulţesc
credinţele mitice care sunt întărite şi prin dimensiunea monumentală şifantastică conferită, unor supuşi ai domnitorului
cum ar fi fraţii Căliman, feciorii starosteluiNechifor Căliman; Onofrei (Sfarmă
- Piatră) şi Samoilă (Strâmbă - Lemne). Cetatea Neamţeste locul de recluziune(inchisoare)
al lui Ionuţ Jder, un topos(o idee,tema,loc comun) underecunoaştem tema
exilului existenţial al individului , condiţie necesară reintegrării sociale ainocentului
Jder.Are loc casatoria lui Stefan cel Mare
cu Maria de Mangop,urmasa a vechilor Comneni.Jitnicerul Neculăieş Albu o
răpeşte pe Maruşca, fiica lui Iaţco Hudici şi dragostea târzie a luiSimion cu
care comisoaia Ilisafta Jderoaia la inceput nu este de acord dar acceptand-o
peparcurs.. Expediţia recuperatoare la Volcineţ, în Polonia, întreprinsă de
Fraţii Jderi - o familiede moldoveni autentici,inimosi,semeti,curajosi,ambitiosi
si suspiciosi,a-i caru-i barbati lupta tottimpul
cot la cot,biruind intotdeauna - este un episod eroic şi cavaleresc şi în
acelaşi timp depedepsire a unor duşmani ai domitorului.
Nucleul narativ al volumului, unde Ştefan cel Mare apare în prim-plan, este
scenavânătorii de la Izvorul Alb. Vânătoarea domnească devine un ritual deiniţiere(introducere).
Pelerinajul domnesc ilustrează motivul căutării - al soluţiilor de împlinire
a unui destin individual - al domnitorului şi altul colectiv - al Moldovei.Domnul este
exploratorul şi pentru a lămuri sensurile prezentului şi viitorului
estenecesară contopirea cu trecutul care se realizează prin confundarea în
elementulnaturii. Călăuză în această călătorie este legendarul ,,bour alb”.
Iniţierea în cel mai înalt grad în tainele naturii o întâlnim la mag care
este schivnicul de la Izvorul Alb(peşteră este loc al meditaţiei),
dar adevăraţi magi sunt şi cuviosul Nicodim,arhimandritul Amfilohie Şendrea ,dar şi Ştefan cel
Mare, care preia semnificaţia unor aspecte ale cosmosului şi le aplică în
planul guvernământului . Oamenii Măriei sale, cel de-al treilea volum al
trilogiei Fraţii Jderi
este un roman
al cunoaşterii raţionale. Dacă primele două volume alcătuiesc o cronică defamilie,
având în vedere provizoriul, viaţa de toate zilele, fiind în acelaşi timp şi ocronică
socială, care analizează procesul alcătuirii unei noi societăţi, în Moldova,bazată
pe rânduială şi dreptate, ultimul volum este mai încărcat de istorie, este ofrescă
a întregii Moldove, care se întăreşte pentru războiul cu turcii. Romanulurmăreşte evenimentele petrecute între 1474 şi 15
ianuarie 1475, când a avut loclupta de la Podul Înalt.Este povestită în
acest volum căsătoria lui Simion Jder, ridicat mai întâi la rangulde postelnic,
cu Maruşca, pe care tânărul o aduce din casa părinţilor ei, la Timişsunt
prezentaţi apoi în roman căpitanii luaţi prizonieri de Ştefan în lupta cu
Raducel Frumos, de la curtea căruia Ştefan răpise pe Domniţa Voichiţa cu fiica
sadomniţa Maria.Este urmărită viaţa şi grijile comisoaiei. Ilisafta privind
căsătoria mezinului Ionuţ,dar ştirile cele mai alarmante sosesc de la Brăila şi
din Balcani.Armasarul Vizir da semne de “boala” dar comisoaia Ilisafta stie ca
aceasta boalaa armasarului domnesc,Vizir prevesteste ca si “Catalan cel batran”
razboiul.Postelnicul Stefan trebuia sa le “mute” pe Doamnele de la
palat.AlvanitulAtanasie a fost trmis de Sandrel-Voda sa saboteze drumul
doamnelor RaduluiVoda,vrand sa le duca la manastirea din Pangarati iar pe cei
care le insotesc sa-iraneasca fara sa le ia viata.Dupa ce i-a marturisit
parintelui Nicodim de cine a fost trmis la aceasta fapta,Atanasie s-a sinucis
in fata Postelnicului,a lui Ionut si aparintelui .Arhimandritul Amfilofie
Sendrea il indeamna pe Ionut sa plece de la vederea luiSandrel-Voda iar tot
atunci afla cine a fost mama lui si cine este AmfilofieSendrea cu adevarat si
de ce acesta tine atat de mult la Ionut.Mos Ilia ii aduce la cunostinta lui
Ionut ura care s-a aprins in Sandrel-Voda pt.el.Ramanand fara bani,Grigorie
Gogolea Ratoi si Toma lui Bogat au intrat inslujba lui Sandrel insa mos Ilia a
vrut sa moara ca un crestin spunand ca a ajunsla cumintenie,refuzand sa-si
urmeze tovarasii de aceasta data..Ii mai spune luiIonut ca tot Sandrel i-a
trmis atunci,pe el si pe tovarasii lui,la prima intalnire cuFratii Jderi/o
parte din ei,sa-l rapeasca sau sa-l “doboare” pe Catalan,insa au datchix si
acum Sandrel doreste sa se razbune pe acel “prieten ca l-a vandut”furandu-i
dragostea.Amfilofie Sendrea il trimite apoi pe Ionut in imparatia lui Mehmet
Sultan “ saumble,sa auda,sa ajunga la Aton si sa cerceteze si acolo,si cele
aflate si vazutesa le aduca el singur luminatiei sale.” Deoarece”ca barbat din
tagmarazboinicilor” “instiintarile lui sunt mai de folos mariei sale”.Ionut
afla ca Sandrel-Voda vine in cateva zile la porunca parintelui
sau.Jder stiind ca Sandrel v-a trebui sa se odihneasca in aceeasi chilie
unde se sfatuia elsi arhimandritul,pune la acle o pozna de care si-a adus
aminte ca a infaptuit-o siparintele sau,Manole Par-Negru ,impreuna cu un
boier,prin care sa-l faca pecoconul domnesc sa-si regrete faptele si sa-l
sperie.Jderul si Botezatul si-au afcut intrarea pe taramul lui Mehmet Sultan,ajungand
infata lui Soliman –Beg pt. a fi judecati.Cei doi isi cautau han pana ce au
fost duciinaintea lui Hrana-Beg,unde Ionut Jder s-a luptat cu cel mai puternic
om al luiHrana-Beg pe nume Uzun,biruindu-l.,insa nu a savarsit un lucru bun
deoarece s-a facut remaract si a atras atentia ismailitenilor asupra sa.H-B l-a
numit pe IonutPehlivan deoarece nu puteau rosti numele lui,dar mai tarziu
spunandu-i-se OnuPar-Negru.Ii intreaba de unde vin,tatarul spunandu-i ca vin
din Ac-Iflac-adicaTara Moldovei- si ca se indreapta spre o manastire din
Aton.Dupa ce auindeplinit porunca lui Stefan –Voda si dupa ce s-au intors in
tara lor,s-a iscatrazboiul dintre Tara Moldovei si turci.Pe campul de lupta de
la Podul Inalt, pier vitejeste, de toata lauda si toata fala,unele dintre
importantele personaje ale acestei trilogii, “Oamenii mariei sale”:Manole
Par-Negru imperuna cu Simion,starostele Nechifor Caliman impreuna cuunul din
fii acestuia ,Samoila.Vestea pieirii acestora,adusa de arhimandruitul
Amfilofie, ajunge si la Timis,undecomisoaia Ilisafta Jderoaia impreuna cu sotia
lui Simion,Marusca,au pornit cusania in aceeasi zi la Vaslui.Trilogia se
incheie prin trecerea in condica a parintelui Nicodim ,a faptelor dinacel
an,1475, si prin intoarcerea lui Ionut Jder de la Sfantul Munte si de la
Braila.(In acest roman Comisoaia Ilisafta se aseamana cu o Vitorie Lipan in
care binelesi raul sau pericolul i se arata in vise,descifrandu-l dupa semnele
care i se arata.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu