Mihail Sadoveanu:
Fraţii Jderi – prezentare generală
Capodopera romanului istoric
sadovenian; o trilogie închinată unei epoci eroice şi unei personalităţi de
dimensiuni mitice: Stefan cel Mare.
Geneza:
La baza romanului stă o vastă
documentaţie. Romancierul a consultat cronicile moldovene – Neculce, Ureche.
Din cronica lui Neculce a reţinut mai ales legendele, în care era evocată
figura domnitorului, legende grupate în O
samă de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut în
vedere şi lucrările înaintaşilor săi, care evocau figura lui Ştefan cel Mare:
Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu.
În ţesătura romanului Sadoveanu a
introdus şi motive din balade populare româneşti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De
asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte,
evenimente reale le-a tratat însă cu libertatea ficţiunii artistice: a imaginat
scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epocă, toate
dând senzaţia de viaţă reală, autentică. Faptele, personajele sunt credibile
pentru că Sadoveanu a dovedit o intuiţie şi o capacitate rară de a insufla
viaţă trecutului istoric.
Nu întâmplător Sadoveanu se opreşte
asupra Moldovei secolului al XV.-lea şi asupra domniei lui Ştefan cel Mare. El
vede în acest timp o epocă de echilibru, de stabilitate şi de armonie, iar în
figura lui Ştefan cel Mare, un conducător ideal.
Criticul literar Nicolae Manolescu
consideră, că din acest punct de vedere, romanele istorice sunt nişte proiecţii
utopice: dezamăgit de societatea în care trăia, romancierul îşi caută refugiul
în trecut, într-o perioadă arhaică, caracterizată prin stabilitate şi armonie
socială.
Astfel în Fraţii Jderi ne oferă modelul unei democraţii ţărăneşti, condusă de
Ştefan cel Mare, care reuneşte calităţile înţeleptului cu cele ale viteazului.
Structura:
Este o trilogie, alcătuită din: Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Măriei sale (1942).
În atenţia romancierului stă figura
domnitorului Ştefan cel Mare, dar şi familia Jderilor, slujbaşi credincioşi ai
domnitorului. Jderii reprezintă răzeşimea ridicată la rangul boieresc de Ştefan
cel Mare, care stabileşte o nouă ierarhie bazată pe merit personal.
Fraţii
Jderi este o construcţie amplă, epopeică, figura domnitorului şi spiritul
de sacrificiu al Jderilor fiind urmărite pe fundalul unei soceietăţi medievale
româneşti.
Sadoveanu realizează o construcţie
epică monumentală, o adevărată cronică a vieţii sociale, economice, politice şi
culturale a acestei epoci.
Fraţii
Jderi poate fi considerat un roman al romanelor. Astfel întâlnim: romanul formării
unui caracter, roman istoric, roman de aventuri, roman al eroismului.
Trilogia lui Sadoveanu este o epopee
eroică, care urmăreşte destinul individului (Jderii) în strânsă legătură cu
destinul colectiv. Romanul are o structură complexă pe două nivele:
·
nivelul social: în cadrul căruia distingem:
·
planul istoric (acţiunile politice şi militare ale
lui Ştefan cel Mare)
·
planul civil (viaţa moldovenilor)
·
nivelul existenţial: în care distingem:
·
planul real (concret al vieţii)
·
planul miraculos (legendar)
Ucenicia lui Ionuţ
Este considerat un roman al iubirii adolescentine. În
acelaşi timp poate fi considerat şi un roman
al cunoaşterii primitive: oamenii cred în superstiţii, semne, în practici
primitive. Astfel jupâneasa Ilisafta crede că soarta omului depinde de un urs
mitic; oamenii cred în cai năzdrăvani, ca de exemplu Catalan, calul lui Ştefan
cel Mare.
Volumul începe cu prezentarea
sosirii lui Ştefan cel Mare la hramul mănăstirii Neamţu. Apariţia domnitorului
provoacă emoţie şi tulburare în rândul poporului.
Oamenii discută despre Ştefan cel
Mare, ca despre o fiinţă miraculoasă. Cu acest prilej Ştefan cel Mare îl alege
pe Ionuţ Jder, ca prieten şi slujitor al fiului său, Alexăndrel.
Dragostea spontană pentru domniţa
Nasta îl face pe Ionuţ să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel. Această primă
criză erotică îl face pe Ionuţ să-şi piardă capul şi să expună viaţa lui
Alexăndrel.
Sub impulsul acestor senimente
pentru Nasta Jonuţ pleacă-n căutarea ei, răpită la porunca lui Soliman bei.
Această evadare necugetată este pedepsită de domnitor şi din acest moment Ionuţ
se străduieşte să devine un oştean adevărat a lui Ştefan cel Mare.
Călătoria lui Ionuţ şi toate
aventurile prin care trece, au un caracter iniţiatic; ca şi personajele din
basme, drumul şi aventurile reprezintă probe, încercări, prin care Ionuţ Jder
dobândeşte experienţa şi înţelepciunea vieţii.
Izvorul Alb
Este romanul iubirii de familie. Viaţa de familie este prezentă prin
existenţa zilnică a familiei Jderilor. Se pare că în fruntea familiei stă
femeia, care se îngrijeşte de toate problemele gospodăriei. Jupâneasa Ilisafta
este păstrătoarea tradiţiilor, dovedând o gândire arhaică plină de
înţelepciune.
Titlul este simbolic. Astfel
călătoria lui Ştefan cel Mare, vânătoarea de la Izvorul Alb cu sensul unei
iniţieri a luării unui contact cu înţelepciunea străveche, mitică, magică.
Faţă de volumul I., ritmul epic este mai
accelerat. Pe primul plan sunt acţiunile lui Simion Jder, comisul din Timişeni,
priceput în creşterea şi îngrijirea cailor domneşti. Un grup de boieri călători
pun la cale răpirea lui Catalan – calul lui Ştefan cel Mare – bănuit că are
puteri magice.
Şi în acest volum există o aventură
romantică. Astfel Simion Jder se îndrăgosteşte de Maruşca, răpită de Niculăieş
Albu, şi dusă în Polonia. Fraţii Jderi pornesc într-o expediţie de pedepsire a
vinovaţilor. Această expediţie este un episod erioc şi cavaleresc.
Tot în acest volum se face o
descriere amplă a căsătoriei lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop,
dezvăluindu-se scopurile politice ale acestei căsătorii. Acest volum este
considerat şi un roman al cunoaşterii
magice.
Oamenii Măriei sale
Este romanul iubirii de ţară. Titlul se referă la oştenii lui Ştefan cel
Mare, care îşi părăsesc familia mică, pentru a-şi apăra ţara, familia cea mare.
Faţă de volumul II. care este romanul cunoaşterii magice, acest volum este romanul cunoaşterii raţionale. Accentul
se pune pe pregătirea şi desfăşurarea bătăliei de la Vaslui.
Sunt prezentate amănunţit manevrele
prin care se urmăreşte eliminarea acţiunilor tătarilor pentru ca întreaga forţă
să se concentreze împotriva turcilor. La război participă tot poporul. Cel mai
sugestiv este capitolul Genune pre genune
cheamă.
Sfârşitul romanului este cel mai
încărcat de istorie. Discursul domnitorului, care elogiază eroismul celor
dispăruţi este plin de patetism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu